Se plătește de fiecare dintre noi atunci când nu mai avem pe cine sau ce prețui. El poate fi mare, sau mult prea mare în deplină concordanță cu ignoranța pe care am afișat-o față de lucrul sau persoana pe care am ales să o ignorăm suficient de tare, încât să se simtă neprețuit și să-și caute prețuirea în altă parte.
Amintiți-vă cât de încântați ați fost, măcar o dată în viață, când ați dobândit ceva ce vă doreați enorm, cât de mult îi invidiați pe alți posesori ai unui lucru similar, înainte ca voi să aveți ceva-ul ăla atât de râvnit. Încântarea voastră a ținut preț de câteva zile, câteva săptămâni sau luni, în funcție de structura sufletească a fiecăruia dintre voi, și de ce nu, de calitatea obiectului dorit.
Apoi, ea, încântarea, a scăzut în intensitate, intrând cumva în normalitatea proprietarului de lucruri...
Uneori, ați uitat vreme îndelungată să vă mai bucurați de obiectul adorației voastre pe care a început deja să se aștearnă praful.Poate doar dacă cineva vi l-ar lua sau muta din loc, instinctul de proprietar ar fi cumva tulburat de absența lui, reamintindu-vă că vă aparține.
Din păcate însă, natura umană nu își schimbă optica nici în privința oamenilor. Ne dorim oameni în viețile noastre, tânjim după prezența lor, visăm la momentele când vom fi în preajma lor, apoi când îi avem lângă noi și siguranța apartenenței lor este garantată, uităm de ei cu desăvârșire, lăsând să se aștearnă praful pe ceea ce a fost odinioară seva adorației și incandescenței noastre sufletești.
Doar că... spre deosebire de obiecte, oamenii pleacă, unii mai greu, alții mai ușor, dar totuși pleacă, iar cei mai mulți nu se mai întorc niciodată în locurile unde sufletele lor au fost rănite și neprețuite. Și bine fac ! Pentru că neprețuirea se plătește. Uneori atât de scump încât nu-ți mai rămâne nimic pentru tine după aceea, rămânând atât de sărac...de omul acela.
Bucurați-vă de oamenii din viața voastră, nu-i neprețuiți !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu