Ușa era întredeschisă. Ca într-o așteptare nesigură, văduvită de certitudinea unei intrări curânde. Am împins-o temătoare, ca într-un act de mare curaj, căci de prea mult timp îi ascultam zgomotul de ușă întredeschisă între aici și acolo, lovindu-se sacadat de tocul șubrezit de atâta pendulare inutilă.
Mă așteptam să scârțâie și să se închidă brusc în spatele meu, ca într-un final neașteptat din care nu mai există întoarcere, dar ea rămase cuminte, deschisă, complice și gata să mă ajute dacă m-aș fi hotărât să fug.
Am făcut câțiva pași prin ceea ce fusese odinioară lumea mea interioară, din care plecasem în urma unei calamități sufletești ce o zguduise din temelii. Nu avea aspectul unei lumi părăsite, semn că, poate, fără să știu, mă mai întorsesem aici să-mi țin de urât în nopțile cu vise rele.
Undeva, într-un colț de vatră străbună, am zărit o grămadă firavă de cenușă, tot ce mai rămăsese dintr-un foc mistuitor ce arsese complet, cauterizând o durere uitată. Mi-am îngropat palmele în ea, era încă puțin caldă și mirosea a fostă existență, cu parfum de aduceri aminte greu de uitat.
Pe vremuri mi se părea că viața mea miroase a lăcrămioare, a primăvară și a raze de soare.Acum însă, frământând în palmele de azi cenușa de atunci, am simțit parfum de liliac, rugină de toamnă și pulbere de stele căzute dintr-un Inalt mult prea sus pentru a fi atins.
Am simțit că mi-a fost dor de cenușa aceea, după care mă întorsesem ca după o parte din mine de care dorisem să uit, și m-am întrebat dacă nu cumva îmi scald mâinile în propria-mi cenușă, în căutarea acelei scântei care să-mi reaprindă dorul de viață. Cine știe...
Am zâmbit misterios, mi-am scuturat mâinile, am suflat ceea ce mai rămăsese din griul ei neputincios pe palmele mele și am deschis singura fereastră spre mâine din încăpere pentru ca vântul vindecător să mă împrăștie oriunde ar fi nevoie de mine. Am privit apoi în jur, în semn de rămas bun și m-am întors la ușa pe care am trântit-o hotărât ca să rămână închisă preț de o altă existență, trăită acolo unde mă va împrăștia vântul.
Să nu vă temeți de mine, sunt doar praf de cenușă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu