Strigătul unui copac

Sunt un copac desfrunzit într-o lună de primăvară când toți ceilalți asemenea mie sunt înfloriți, parfumați, optimiști că vor umbri și rodi. Nu mă tăiati, sunt un copac bolnav sau poate sunt un soi târziu. Nu mă priviți cu milă ci, cu încrederea că voi reuși. Poate nu dintr-o dată și nu peste tot dar simt ca voi avea crenguțe cu muguri și flori. Nu îmi tăiați crengile moarte, ele sunt dovada clară ca am supraviețuit unui fulger și că printre ele puteți vedea mai ușor cerul. Bucurați-vă că sunt un copac inedit de albastru și verde, că printre crengile mele golașe vă puteți lansa visurile mult mai rapid către infinit și că vă puteți adăposti împlinirile la umbra primelor frunze.Nu mă faceți să mă simt stingher într-o livadă splendidă, lăsați-mă să sper că deși nu mai sunt un copac frumos, cu coroana bogată, voi putea să rămân lângă frații mei.Iubiți-mă chiar dacă nu sunt un copac roditor, căci nu toți ne-am născut să lăsăm moștenire pământului alte vlăstare. Și noi suntem suflete care vrem să trăim schingiuți sau întregi, și pe noi ne-a plantat cineva sau poate am răsărit la întâmplare din niște semințe abandonate sau rătăcite. Cine stie…