Lumea ta

Când am trecut prin lumea ta

Părea mai mică și pustie,

Nu semăna cu lumea mea,

Dar m-așteptam așa să fie.

Și-n lumea ta erau cărări,

Ascunse, mici și-ntortocheate,

Ce se pierdeau departe în zări,

Ca niște drumuri neumblate.

Și peste tot erau hățișuri,

Ce parcă piedică-mi puneau,

Ca niște gânduri cu tăișuri,

Ce tot mai mult mă-mpresurau.

Și mă-ndemnau să mă opresc:

În lumea ta fă cale-ntoarsă,

Eu aș fi vrut să zăbovesc,

Să-mi fac din inima-ți o casă.

S-aprind foc viu la tine-n vatră,

Din jarul meu cu greu păstrat,

Să te-ncălzesc ca altă dată,

Să guști un strop de dor curat.

Dar lumea ta e mult prea rece,

Și orice foc aș înteți,

El mult prea repede ar trece,

S-ar stinge totul într-o zi.

Am să te aștept în lumea mea,

Și-am să visez că vei veni,

Încape-n ea și lumea ta,

Adu-ți dorința de-a iubi !