Te-am văzut privind-o !

 

Te-am văzut privind-o ! Lacom, cu ochii sfredelind dincolo de țesăturile care-i înveleau carnea, cu fața transfigurată de atingerea imaginară a trupului după care tânjeai, poate nu pentru prima oară. 

Am zâmbit, deși lacrimile îmi curgeau pe obraz, deși durerea se cuibărea în pieptul meu, ca un cioc crud de pasăre înfometată de certitudine. 

Am zâmbit, pentru că îmi aminteam, cum odinioară și eu mă scăldasem în privirea aceea, ca o fecioară goală.

Am văzut-o căutându-ți privirea, speriată, ca nu cumva ceilalți trecători să înțeleagă că voi doi, împărtășiți o iubire, unică, inegalabilă, dar, care, paradoxal, nu are nimic în plus, față de a celorlați la începuturile ei.

Apoi, am plecat, cu lumea prăbușită în cap, indiferentă la tot din jurul meu, la oameni și la timp, la realitatea din care vroiam să evadez, părându-mi-se prea crudă pentru a fi îndurată, încercând să mă prefac că nu am văzut nimic, că nu am simțit nimic. Dar nu-mi puteam minți sufletul, nu-mi puteam minți dragostea de care tu nu mai erai vrednic și pe care nu ți-o mai doreai.

Ajunsă acasă mi-am pipăit fiecare milimetru al feței, fiecare rid, fiecare defact al chipului meu, dintr-o dată urât, bătrân și neputincios.

Dinlăuntrul meu mă privea o femeie frumoasă, cu bunătate și înțelegere și care s-a aplecat peste trupul meu zguduit de plâns, de durere și disperare, și așezat chipul ei peste creștetul meu, peste mintea mea pentru care lumea nu mai exista în absența ta și a întrebat :

- Și ce vrei tu ?

- Să nu-l urăsc, am răspuns eu, cu tristețe. L-am iubit prea mult ca să-l pot urî.

- Nu-l urî, atunci. Iubește-l pentru ceea ce ți-a fost și pentru ceea ce nu-ți mai poate fi, din această zi.

- Tu știi de ce ?

- Nu, și nici tu nu vei ști niciodată. Nu-ți folosește la nimic să compari o femeie cu o altă femeie, dacă nu vezi asta prin ochii lui, ai bărbatului îndrgostit. Iar în ochii lui, ea are acum locul tău. E suficient !

 Mi-am șters lacrimile, si am înțeles că nicio dragoste nu este veșnică, și nu durează mai mut decât trebuie. 

Poate cea mai mare greșeală, a mea și amiilor de femei, asemenea mie, este să credem că este doar vina noastră. Nu are însă nimic de-a face cu ceea ce ,, nu am făcut noi,, ci cu ceea ce ,, ar putea face cealaltă,, într-un suflet care a uitat de tine, fascinat de ceea ce nu a trăit încă !