Spaima de necunoscut

Azi, ochii mei în spaimă se adapă,
Iar frica lor e-o sete neîncetată,
Căci îndoiala că va trece sapă,
Tot mai adânc, mușcând din niciodată.

Pe buza vieții prăvălită-n moarte,
Stau atârnate suflete-nderivă,
Pe care doar o șansă, poate,le desparte
De celelalte multe împotrivă.

Și-n ochii lor din trupuri muribunde,
Se scaldă spaima de necunoscut,
Cu ei închisi, sub peoapele plâpânde,
Se zbat dureri de care nimeni n-a știut.

Azi ochii mei de moarte se-ngrozesc 
Și însetați de viață, caută-un izvor,
Un licăr de speranță vreau să mai găsesc,
Că viața se va-ntoarce în trupurile lor !