luni, 4 februarie 2019

Iubire ascunsă

Ieri miroseai a iubire ascunsă
Într-un loc tainic din inima mea
Ca un săculeț cu lavandă uscată
Printre așternuturile neatinse de patima ta.

Astăzi miroși a păcat de abia consumat
Printre petale de trandafiri și cioburi de vise
Trup hămesit și lacom de carne încinsă
Scăladt în raze de lună prin fereastra deschisă.

Mâine vei mirosi negreșit a căință,
Ca un eretic întors spre credință,
Convins că ispita ți-a fost mult prea mare,
Tu, înger căzut, cerând îndurare.

Uita-vei de mine, uita-vei de noi,
Fugind de iubire, dar luând-o cu tine,
Ascunsă în gânduri și-ochii tăi goi,
A căror lumină deodată se stinge.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu