duminică, 15 ianuarie 2017

Dacă n-ai fi fost...

Dacă nu ai fi fost luceafăr
Ai fi fost negreșit soare,
De răsărit tot ai fi răsărit
Căci bolta te-aștepta să strălucești,
Să dăruiești lumină și culoare.

Dacă nu ai fi fost poet,
Ai fi fost negreșit Om
De întâmplat tot te-ai fi întâmplat
Căci lumea te-aștepta să o rodești,
Așa cum este așteptat un pom.

Dacă nu ai fi fost nimic din ce ești azi,
Ai fi fost negreșit la fel de mare,
Te-ai fi născut să crești și să trăiești,
Căci locul tău a fost o vreme pe pământ
Ca să rămâi mere Nemuritor în zare.

Dacă nu ai fi fost geniu,
Ai fi fost negreșit Spirit,
Căci oamenii te așteptau să oglindești
În versuri calde și suave,
Trăiri, emoții, sete de iubit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu