Uneori am sentimentul că sunt asemănătoare cu o floare uscată presată între filele unei cărți, culeasă mai demult într-o excursie de neuitat și redescoperită acum, după mulți ani.
Mi-am păstrat ceva din înfățișarea de atunci când frumusețea mea a determinat dorința călătorului de a fi ruptă și păstrată între filele unei povești de dragoste scrisă idealist și visător, dar moartea mea s-a produs mai demult. Durerea a fost atunci când neputând să mă împotrivesc plecării mele dintre celelalte asemenea mie, m-am supus destinului, care hotăra că locul meu este într-o carte, presată, uscată, ca amintire a unei călătorii prin timp, și nu să fiu admirată, iubită, dorită pentru culoarea și parfumul meu viu și amețitor.
Acum rolul meu este să stârnesc amintiri despre ce am fost odată, să fiu privită fără să fiu atinsă pentru că m-aș preface într-o pulbere fină, spulberată ușor și rapid la cea mai ușoară adiere a vântului.
Sunt o floare uscată și cine și-ar mai dori să primească în viața lui o astfel de floare când tot ce are de făcut este să întindă mâna și să mângâie petalele unei flori vii, să miroasă parfumul tinereții și vioiciunii, să o mângâie să o strângă la piept, strivind-o voluptos ca pe o comoară neprețuită, punând-o apoi în glastră, răsfățând-o cu apa și soare.
Sunt o floare uscată, nu am trăit experiența minunată a glastrei, dar nu mai sunt invidioasa pe celelalte surate mai "norocoase" decât mine. Spre "ghinionul" meu eu am supraviețuit. În cazul lor, glastra s-a golit de mai multe ori și alte flori, mereu proaspete, le-au luat locul. Deci dețin cheia longevității în iubire: florile uscate !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu