Eu și David

- Tu știi de ce soarele e rotund?, mă întrebă cu inocență copilul pe care nu l-am avut niciodată, stând rezemat de sufletul meu, dornic de el și jucându-se nostalgic cu franjurii destrămați ai instinctului matern, inexistent în interiorul meu, poate altfel față de sfera normalității feminine.
- Pentru că este perfect, așa cum ai fi fost și tu dacă te-ai fi conturat într-o minune vie a acestei planete, i-am răspuns eu mângâindu-i obrajii catifelați, calzi și parfumați ca o noapte de vară.
- Nicidecum, îmi răspunse el serios, ca un adevărat deținător al absolutului universal. Pentru că, dacă ar fi fost pătrat, noi oamenii l-am fi acuzat pe nedrept că ascunde pe la colțuri lumină și căldură.
-Ești un fin cunoscător al naturii umane, i-am zâmbit eu amuzată de răspunsul lui atât de categoric.
- Cum ai fi vrut să mă cheme, mă întrebă el ignorându-mi ironia sau poate neînțelegând că și ea face parte din datul uman.
-Nu mi-ar fi plăcut să te cheme în niciun fel, te-aș fi strigat simplu, copile, până când ai fi putut să-ți alegi numele care să ți se potrivească, ca un înveliș perfect pentru un conținut pe măsură.
-Cred că aș fi vrut să mă cheme David.
-De ce David?
-Mi se pare că sună puternic și hotărât și că emană forță și determinare.
-Pare ca și cum "nu ai fi fost adus pe lume" ci " venit pe lume".
-Păi poate asta este cea mai mare diferență între oameni. Unii sunt aduși pe lume oarecum împotriva voinței lor și nu vor ști niciodată de ce se află aici, petrecându-și întreaga existență încercând să descopere ce caută pe acest pământ, iar alții sunt veniți pe lume nu ca să se regăsească, ci să îndeplinească misiunea pentru care au poposit aici timp de o existență.
-Acum înțeleg de ce nu am fost mamă, i-am răspuns eu sărutându-i creștetul nenăscut și zâmbind îngăduitoare : Sunt doar un om adus pe lume și am altceva mai modest de făcut.