Dacă tu

S-a făcut noapte în ceea ce mai rămâsese din zi. E din ce în ce mai greu să vezi în jurul tău. E din nou beznă, dar bezna e întotdeauna la fel, acesta este avantajul ei, nu are puncte cardinale diferite, pe care, știindu-le, le dibuiești pe bâjbâite, fugind de lucrurile pe care noaptea asta nouă le-a acoperit. Știi unde ți-e nordul, dar nu ai curajul să mergi într-acolo, pentru că te temi că, totuși, ar putea fi un alt fel de nord, care nu-ți va da indiciul clar că răsăritul a rămas la locul lui. Ca și cum ai presimți că întregul, pământul, în mișcarea lui normală, dar care ție ți se pare haotică, doar pentru că te clatini confuz, va schimba tot ceea ce îți era familiar, mai demult.
Oare mai înflorește liliacul? Oale ploaia o să mai cadă de sus ? Oare păcatele vor supraviețui oamenilor care le-au comis ?Oare vor mai mai exista povești cu noi ca eroi…
Mintea ta caută acele lucruri nevăzute care pot din nou să devină o altă lumină pentru ochii tăi lăsați în întuneric.
Ai mai fost aici….mai demult. Ai mai stat rezemat de marginea fricii, așteptând să se nască curajul unei lecții proapăt învățate : nu risipi viața și darurile ei, nu irosi oamenii și sufletele lor…
De undeva, de sus, la ieșirea din abis o voce, prin întuneric sfredelește :
-Dacă tu Mi te-ai încredința….poate Te-aș putea salva !