Nu mă întreba...

　 Dacă mă vei întreba de ce plâng,
　Iți voi spune că e doar o picătură
    De rouă, izvorâtă din cerul ochilor,
    Și coborâtă pe petala obrazului meu,
　În căutarea buzelor însetate de ea.
　　　　　　　　
　　　　　　　　
　De vrei să știi de ce strig,
　Iți voi spune că e doar șuierul vântului,
    Măturând o pădure de umbre,
　În căutarea acelui copac puternic
　În scorbura căruia să se adăpostească.
　　　　　　　　
　　　　　　　　
　De vrei să vezi de ce suspin,
    Îți voi arăta că e doar vuietul unei cascade
    Izvorâtă din creste sihastre de munte,
　În coborârea ei tumultuoasă și repede,
　Spre albii de râu aflate în cale-i.
　　　　　　　　
　Dar nu mă întreba de ce sufăr,
　Caci n-am sa-ți pot în veci arăta,
　Ce urme adânci, dureroase și grele,
　Au lăsat dispariția ta, petrecută în tăcere,
　Ca o fugă tardivă din calea iubirii.