Șoptește o floare veșnic însetată,
Iar șoapta ei se șterge-n depărtare.
Așa oftează o floare aproape moartă,
Când nu e rouă și nici ploaie.
Mi-e dor de fericire și de soare,
Șoptesc și eu acum plângând.
Iar plânsul meu se pierde-n zare.
Așa adorm mereu visând,
Când nu e fericire și nici soare.
Ni-e dor de tot și de iubire,
Șoptim și eu și-o biată floare,
Dar glasul nostru-i spre pieire.
Căci viața-i vai, înșelătoare,
Când nu e strop de fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu