Când colindam prin mintea ta nestingherită,
Acum chiar și din suflet pari că vrei să smulgi,
Și cea din urmă dâră din iubirea-ți ofilită.
Nu mă mai lași în inimă să-mi fac,
Un cuib rotund și cald cu vise,
Și izgonite într-un ungher stau și zac,
Neînțelese, de răceala ta ucise.
Nu mă mai lași în ochii tăi să-mi scald,
Chemările de dragoste și dor,
Și nici nu vezi cum lacrimile cad,
Ca niște picături de rouă care mor.
Nu mă mai lași și nu mai vrei să-ți fiu,
Nimic din ce ti-am fost vreodată,
Eviți să-mi spui, doar că eu știu,
Că dragostea mai moare câteodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu