Ce dor cuvintele-ți

Ce dor cuvintele-ți ca piatra
Ce o arunci s-o vezi căzând,
Ajunge una, apoi alta,
Și toate nimeresc, pe rând.

Ce dor cuvintele-ți rostite,
Lăsând în urma lor adâncă,
Ecoul vorbelor pripite,
Ca niște colțuri mari de stâncă.

Ce dor cuvintele-ți doar zise,
Fără să crezi că pot răni,
Când nimeresc în răni deschise,
Făcute, poate, în altă zi.

Ce dor cuvintele-ți ca focul,
Arzând în jarul lor mocnit,
Simțiri ce n-au avut norocul,
Să fugă când mania-ți le-a lovit.