Atâtea toamne

　　　Atâtea toamne...
　　　
　　　Atâtea toamne urcă către cer,
　　　Atâtea veri din noi tot pier,
　　　Atâtea ierni grăbesc să ningă
　　　Când golul o să ne cuprindă.
　　　
　　　Atâtea frunze știu din nou să moară,
　　　Atâția pomi le lasă iar să piară,
　　　Atâția pași le scurmă pe alei
　　　Când oamenii se plimbă printre ei.
　　　
　　　Atâtea nopți prea lungi domnesc,
　　　Atâtea ploi în suflet zăbovesc,
　　　Atâtea zile fără soare sunt,
　　　Când pari închis în întuneric crunt.
　　　
　　　Atâtea toamene câte au mai trecut,
　　　Atâția ani și toate au durut.
　　　Atâtea inimi reci și desfrunzite
　　　Căci fără vară au bătăile oprite.