O fărâmă de altădată...

　　Am căutat cu înfrigurare,
　　În ochii tăi mari, buni și frumoși,
　　Umbra aceea de bucurie
　　Din care știam că mă vezi.
　　
　　Ți-ai ferit privirea ursuz,
　　Și chipul meu odată frumos,
　　Ți s-a părut brusc o altă povară,
　　Străină și grea ca o durere amară.
　　
　　În ochii tăi nu mai era nimic,
　　Din sufletul tău plecase totul,
　　Iar tu nici măcar nu știai
　　Că devenisem o fărâmă de altădată.
　　
　　Ce rost mai avea să-ți strig
　　Numele, vorbindu-ți de dor...
　　Eu, o biată iubire uitată,
　　De care n-o să-ți mai amintești.
　　
　　Mai bine să o lăsăm să treacă,
　　Să moară ca orice fost anotimp,
　　Să pretindem că n-am fost niciodată,
　　Altceva decât trecători prin destine de doi.