S-au copt cireșele-n livadă,
Dar nu e nimeni să le vadă,
Să le adune în perechi,
Să mi le atârne la urechi.
S-au copt cireșele din nou,
Și roșul lor e încă nou,
Bucăți de doruri mici, rotunde,
Ce licăresc în pom plăpânde.
S-au copt cireșele la noi,
Și vom rămâne iarăși goi,
De fructul lor cules pe fugă
Și terminat fără s-ajungă.
S-au copt cireșele într-o zi,
Eu încă sper că o să vii,
Să le culegem împreună,
Să le gustăm sub clar de lună.
S-au copt cireșele să știi,
Poate au trecut, poate-or mai fi,
De-au mai rămas doar câteva,
De dragul tău îți voi păstra.
Țineam în palma mea
Bucăți de raze coapte,
Ce-mi dăruise luna,
Să nu mă rătăcesc
De-aș colinda prin noapte.
Îmi răsărise în cuget
O umbră de simțire,
Și-i pipăiam chemarea
Pe buzele-ți flămânde,
Tânjind după iubire.
Mă-nconjura tăcerea,
Doar stelele sclipeau,
Pășeam cu teamă-n suflet,
Sperând să nu greșesc
Crezând că știi ce vreau.
Dar tu-mi greșiseși lumea
Și nu mă cunoșteai.
Și mi-ai întins doar mâna,
Zâmbindu-mi indecis,
Ce rost avea să stai...
Întâlnește-mă iar
La al vieții hotar,
Oprește-mă-n loc,
Devino-mi noroc.
Cheamă-mă să vin
Cu glasu-ți divin,
Vocea ta să-mi fie
Strop de apă vie.
Spune-mi să rămân
Al vieții-mi stăpân,
Iubirea-ți devie
Bob de veșnicie.
Cere-mi să slujesc,
Dorului lumesc,
Artei de -a iubi
Până-n zori de zi !
Am căutat cu înfrigurare,
În ochii tăi mari, buni și frumoși,
Umbra aceea de bucurie
Din care știam că mă vezi.
Ți-ai ferit privirea ursuz,
Și chipul meu odată frumos,
Ți s-a părut brusc o altă povară,
Străină și grea ca o durere amară.
În ochii tăi nu mai era nimic,
Din sufletul tău plecase totul,
Iar tu nici măcar nu știai
Că devenisem o fărâmă de altădată.
Ce rost mai avea să-ți strig
Numele, vorbindu-ți de dor...
Eu, o biată iubire uitată,
De care n-o să-ți mai amintești.
Mai bine să o lăsăm să treacă,
Să moară ca orice fost anotimp,
Să pretindem că n-am fost niciodată,
Altceva decât trecători prin destine de doi.
Am citit în coaja unui miez de nucă
Că-n final iubirea se mai și usucă.
Și tu ții în palme o iubire seacă,
Te întrebi, firește, ce-a putut s-o treacă.
Am citit în miezul unui fruct de dor
Că toate chemările amuțesc și mor.
Tu rămâi strivită, ascultând tăcerea,
Unde altă dată risipeai plăcerea.
Am citit în cupa unei flori de crin
Că acum și mierea are gust pelin,
Căci sărutu-ți dulce s-a împuținat
Tot ce-a fost odată, secet-a uscat.
Am citit în umbra ochilor tăi goi
Ce privesc departe și-au uitat de noi,
Că astăzi iubirea e doar un abis,
În care se-aruncă dorul meu ucis.
Dragă dorul meu de tine,
Vreau să știi că mă simt bine,
Mă prefac că nu exiști,
Ca să nu-mi vezi ochii triști.
Mă prefac că te-am lăsat
Într-un colț de altădat’,
Și-am fugit cât mai departe,
Fără să privesc în spate.
De-ai să încerci să mă găsești,
Pe cărările lumești,
Am să mă ascund de tine,
Am să mă pitesc în mine.
Nu mai vreau să știu de-un dor,
Ce mă prinde prea ușor
Răscolind prin amintiri
Printre foste năluciri.
Dragă dorul meu de tine,
Nu te vreau pe lângă mine,
Dar tu vii neîncetat
Și rămâi de neuitat.
