Mă doare locul unde ai fost,
Ce-l simt acum pustiu de tine,
Mi-e sufletul întors pe dos,
Și parcă n-aș mai fi cu mine.
Mă simt străină-n propriul trup,
De carnea mea nu m-aș atinge,
În bucățele aș vrea s-o rup,
Durerea-i mare și mă frige.
Din jarul ei se-aprinde-un foc,
Ce arde clipă după clipă,
Și eu cu ele la un loc
Ne mistuim, uitând de frică.
Pe locu-ți gol rămâne-o pată,
Cenușă caldă a fostelor văpăi,
Aprinse la-nceput de-a fost odată
Cu licărul iscat de ochii tăi.
Mă doare plânsul meu tăcut,
Cu amărăciunea lacrimilor scurse,
Din ochii mei ce, poate, n-au văzut,
Că diminețile-s demult apuse.
Mă alătur sentimentului profund trist al autorului ,pe care îl trăiesc.Sper ca autorului să-i fie doar o inspirație poetică ! Mulțumesc !!!
RăspundețiȘtergereAceleași sentimente profunde și triste le simt de la decesul soțului meu, Emil Druncea, drept pentru care această poezie am adus-o și în pagina lui. Mulțumesc mult autorului necunoscut !!!
RăspundețiȘtergereCu drag, sincere condoleante !
Ștergere