Aș cere vieții mele un răgaz,
Și-aș coborî din trenul ei o clipă,
Și m-aș preface într-un mic macaz,
Să pot schimba ce am decis în pripă.
Iar așteptarea aș preface-o în gară,
Prin care alte trenuri ar putea să treacă,
În care nu se urcă, doar se mai coboară,
Și doar singurătatea pare să-i petreacă.
Valizele le-aș transforma în vise,
Și le-aș goli pe rând de foste amintiri,
Căci mult prea mult au stat închise
Și au sufocat și suflet și trăiri.
Peronul vieții l-aș preface -n scenă,
Și aș regiza o piesă fără de actori,
Cu tragerea cortinei ca dovadă fermă,
Că viața se încheie doar atunci când mori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu