Zbor de păpădie

　　

                                            dialog poetic cu  C. Costache
       De-aș fi puf de păpădie
　　M-aș simți un pic mai vie,
　　Aș pluti la nesfârșit,
　　M-aș scălda în infinit.
　　
　　Nu ți-e teamă c-aș putea
　　Să fiu vânt în calea ta?
　　Să te suflu, să te scutur,
　　Să rămâi un simplu mugur?
　　
　　De ce să mă tem de vânt
　　Nu mă poartă pe pământ?
　　Ce să scuturi dintr-un puf,
　　Haide, suflă cu năduf !
　　
　　Of, drăguță păpădie,
　　Cât de mult îmi placi tu mie,
　　Nu te suflu precum spui
　　C-ai rămâne a nimănui.
　　
　　Puful tău de am să-l suflu,
　　Nu vei umple doar pământu',
　　Sunt și ape, sunt și văi,
　　Multe mlaștini și noroi.
　　
　　Tu gândește-te mai bine,
　　Nu e greul pentru tine!
　　Te-ar lovi, te-ar apăsa.
　　Nici să zbori n-ai mai putea.
　　
　　De plutit n-ai mai pluti,
　　Relele te-ar înghiți.
　　Mai bine ai renunța,
　　Și m-aș da din calea ta.
　　
　　Vântule nu fi hain,
　　Și ajută-mi zborul lin,
　　Nu-i așa precum tu spui,
　　Nu mă simt a nimănui.
　　
　　Haide, zboară și te du,
　　Nu-nțelegi ce-nseamnă nu,
　　Pari a fi de neoprit
　　Să-ți găsești al tău sfârșit !
　　
　　Zborul meu e vis frumos,
　　Ce mă leagănă duios,
　　Lasă-mă să mă simt vie,
　　Orice om e-o păpădie.