Păstrează tăcerea și spune-mi să plec,
Aruncă-mă-n noaptea strivita de beznă,
Prin întunericul vieții sortită-s să trec,
Cu dragostea-mi roabă legată de gleznă.
Păstrează tăcerea ieșindu-mi din vis,
Închide-i fereastra cu pocnetu-i surd,
Lăsându-mă în urmă cu dorul închis,
A cărui durere doar eu o aud.
Păstrează tăcerea și mergi mai departe,
Ca într-o poveste ce încă n-a curs.
Căci mândru-i erou puterea-și împarte,
Între aici și acolo, între a fost și s-a dus.
Păstrează tăcerea, e toată de-ajuns,
Uitatele-ți vorbe mai sunt încă vii,
Și toate în suflet adânc au pătruns,
Dar rana lor crudă va trece într-o zi.
Păstrează tăcerea, e mult mai ușor,
În liniștea nopții, nu are ecou,
Și astfel durerea din vise ce mor,
Rămâne în urma-ți, iubite, din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu