Când omul a căzut din Paradis,
Nici n-a știut c-acolo Sus,
Edenul va rămâne doar un vis,
Și taina lui va fi de nepătruns.
N-a înțeles că simpla mușcătură,
Din gustul viu al primului păcat,
Avea în el un sâmbure de ură
Și-amărăciunea mărului stricat.
Și nici nu bănuia măcar
Că izgonirea lui va fi eternă,
Din Nemurirea ce-o primise-n dar
Îi va rămâne doar o viață demnă.
De va trăi, mai mult sau mai puțin,
În întuneric va sădi lumină,
Căci și Pâmântul e un loc divin,
Și soarta lui nu are nicio vină.
Când omul a căzut din Paradis,
N-a încetat o clipă să mai spere,
Că Raiul îi va fi mereu deschis,
Să îl ridice și să-i dea putere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu