Tăcerea dintre noi

Zăresc tăcerea dintre noi,
Mă tem de ea ca de-o furtună,
Ce va lovi cu forțe noi, 
Căci mult prea multă se adună.

De-aș încerca s-o domolesc,
Cu vreun cuvânt sau vorbă bună,
Toate cuvintele-mi greșesc
Și nu se leagă împreună.

Aș mai putea s-adăpostesc
Iubirea mea din calea ei,
Dar ce rost are să feresc
Ceva ce știu că nu mai vrei.

Mai bine-o las să se usuce,
Și-ncet, încet apoi să piară,
Tăcerea asta ne va duce
Să fim străini pe-a vieții gară.

Privim tăcerea dintre noi,
Nepăsători cum se așterne,
Suntem cumplit de muți și goi,
Uitarea peste noi se cerne.