Când nebunia
nopților cu lună
Făcea din tot
ce simt un paradis,
În care tu,
iubirea mea nebună
Păreai să faci
din viața mea un vis.
Când nebunia
nopților cu lună
Punea pe chipul
tău lucirea-i fină,
Iar ochii tăi
păreau să spună
Că fără mine
noaptea n-ar mai fi senină.
Când nebunia
nopților cu lună
Se întindea din
noapte până-n zori,
Tu îmi șopteai,
ținându-mă de mână,
Că-ți sunt cea
mai frumoasă dintre flori.
Când nebunia
nopților cu lună
S-a terminat
firesc în zori de zi,
N-a mai fost
nimeni ca să-mi spună
Că înc-o dată
mă vei mai iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu