Dă-mi sufletu-napoi când pleci

Dă-mi sufletu-napoi când pleci,

Așează-l într-un colț pe etajeră,

Atât ți-a fost prin viața mea să treci,

Ca orișice iubire astăzi efemeră.

În urma ta încă miroase a pâine,

Ce tocmai fosta scoasă din cuptor,

Și gustul tău rămâne până mâine,

Dar după aceea o să-mi fie dor.

Și n-o să poată nicio altă pâine

Să-nlocuiască foamea mea de tine,

Așa cum nicio altă zi de mâine,

N-o să întregească ce ai rupt din mine.

Dă-mi sufletu-napoi și du-te,

Am obosit să mă hrănesc,

Cu coji de pâine vechi și rupte,

Iubirea-n porții să-ți cerșesc.