Gândul bun

　　- Tu te gândești la mine ?
　　- Uneori da, alteori nu. Dar tu ?
　　-Uneori nu, de cele mai multe ori da.
　　- Și-atunci cum se face că gândurile noastre nu se întâlnesc niciodată ?
　　- Ba se întâlnesc, doar că nu se cunosc, încă...
　　- Cum arată gândul tău ? Ca să fiu atent, să-l recunosc.
　　- E un gând bun, atât.
　　- Asta înseamnă că al meu e rău ?
　　- Nu ! E doar un gând neatent și jovial.
　　- Deci,tu îl cunoști.
　　- Nu. Mi-l imaginez. Îl creionez, ori de câte ori te privesc cum îți zboară gândurile. Știu că unul din ele îmi aparține. Nu e cel dintâi dintre gândurile tale, dar nu este nici cel din urmă.
　　- Și al tău ?
　　- Ce-i cu el ?
　　- E cel dintâi ?
　　- Nu, e cel din urmă. E tot ce mi-a mai rămas...gândul la tine.. Celelalte s-au pierdut...
　　- Și nu te temi ?
　　- Eu, de ce m-aș teme ?
　　- Că s-ar putea rătăci și acesta.
　　- Tu ar trebui să te temi : nu de multe ori în viață te caută un gând bun.