Închide-ți ochii și amintește-ți de mine,
Așa cum ți-am apărut în primul tău vis,
Într-o noapte pe vremea când tu
Mă iubeai poate fără să știi.
Întinde-ți mâna și mângâie-mi trupul,
Plăsmuire reala de carne fierbinte
Impregnat în textura palmelor tale,
Tremurânde de dor, însetate de mine.
Rostește-mi numele într-o șoaptă perfectă,
Ce se împrăștie simplu în sunete dulci,
Ca o melodie ce plutește în eter,
Călătorind către mine, cea fără el.
Atinge-mi inima dăruita doar ție,
Astăzi o secundă, mâine un timp,
Atât cât e nevoie să o simți vibrând,
Ca o strună de vioară într-o noapte de dor.
Sărută-mi umbra fugară din spatele tău,
Ce se ascunde discretă într-un colț de iubire,
Așteptând mângâierea atentă a buzelor tale,
Risipire perfectă de stele pe cer.
Iubește-mă altfel de cum am crezut
Ca se naște iubirea, în clipe eterne,
Pipăite cu mintea rătăcită în simțire,
Ca o scânteie dintr-un foc de nestins.
Poezie inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu