Ți-am pus în față o cană cu dor
Și te-am îndemnat : Gustă!
Cum ție nu-ți place dorul amar,
Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,
Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,
Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.
Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,
Că poți întâlni o iubire amară,
Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci,
Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce,
Ca un păcatos uitat în afară
Din Raiul promis c-ar veni.
Ai zâmbit trist spre cana cu dor,
Întrebându-te cum s-ar putea bea,
Căutând o scăpare în dulcele mierii.
Acum vei ști că dorul nu e ușor,
Că amarul lui e întotdeauna așa,
Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.
