Viața mi-a furat sărbătorile,
Ca un Grinch care strică Crăciunul,
Ca unui copil căruia i se ascund culorile,
Ca într-un joc de sah în care ți se confiscă nebunul.
Viața m-a aruncat într-un alt labirint,
Din care încă n-am găsit ieșirea.
Mi se pare uneori c-o zăresc și mă mint,
Că odată afară voi gusta fericirea.
Viața mi-a cerut s-o trăiesc ca orice supus,
Care-i face plecăciuni, când ea-l mai calcă nițel,
Și care doar tace, deși are multe de spus,
Căci ea n- are niciodată vreme de el.
Viața m-a pus să câștig lupta cu timpul,
Doar ca să mă umilească ca pe orice învins,
Căci nimeni n-a putut vreodată să-i schimbe anotimpul,
În curgerea lui spre un loc scufundat în abis.
Viața mi-a întunecat ziua într-o bezna de noapte,
Doar ca să se amuze văzându-mă bâjbâind,
Pipăind cu gândirea ecouri de șoapte,
Ale altor inimi, la fel ca a mea, slab ticăind.
Viața mi-a luat totul, sau poate n-am avut niciodată nimic,
Decât trupul, sufletul și neapărat cutezanța,
Că te poți visa mare, chiar și atunci când ești mic,
Dacă încă mai poți respira și ai cu tine speranța.
