Lumea ta
Când am trecut prin lumea ta
Părea mai mică și pustie,
Nu semăna cu lumea mea,
Dar m-așteptam așa să fie.
Și-n lumea ta erau cărări,
Ascunse, mici și-ntortocheate,
Ce se pierdeau departe în zări,
Ca niște drumuri neumblate.
Și peste tot erau hățișuri,
Ce parcă piedică-mi puneau,
Ca niște gânduri cu tăișuri,
Ce tot mai mult mă-mpresurau.
Și mă-ndemnau să mă opresc:
În lumea ta fă cale-ntoarsă,
Eu aș fi vrut să zăbovesc,
Să-mi fac din inima-ți o casă.
S-aprind foc viu la tine-n vatră,
Din jarul meu cu greu păstrat,
Să te-ncălzesc ca altă dată,
Să guști un strop de dor curat.
Dar lumea ta e mult prea rece,
Și orice foc aș înteți,
El mult prea repede ar trece,
S-ar stinge totul într-o zi.
Am să te aștept în lumea mea,
Și-am să visez că vei veni,
Încape-n ea și lumea ta,
Adu-ți dorința de-a iubi !
