Valuri de iubire

Când a înflorit pe chipul meu iubirea,
Ca un boboc suav de crin,
Eu i- am gustat o clipă fericirea,
Parfumul ei, extaz sublim.

Azi mi-ai adus în dar o clipă,
Și-am împărțit-o în două împreună,
Cu grijă să nu-ți fac risipă,
Din mult prea multă dragoste nebună.

Mi-am reprimit în suflet viața,
Nenumărate-n inimă bătăi,
Ca picături de rouă dimineața,
Cu ochii mei scăldați în ochii tăi.

Ne-am înecat în valuri de iubire,
Și am lăsat-o încet să ne scufunde,
I-am reparcurs divina ei menire,
De-a ne topi în vâlvătăi arzânde.

În ușa nopții bate dorul

În ușa nopții bate dorul,
E prea târziu să-i mai deschizi,
E încuiat și-ai tras zăvorul, 
Te temi de ochii lui lucizi.

Lipit cu tâmpla după ușă,
Pândești rugându-te să plece,
Dar dorul ăsta nu-i păpușă,
El încă simte, nu-i va trece.

Va continua din nou să bată,
Și-o să-l auzi doar tu bătând,
Ca pe-o iubire acum uitată,
Ce nu mai vrei s-o simți nicicând.

Bătaia lui te chinuiește,
Mușcând adânc din conștiință,
Căci el insistă, nu se-oprește
Și îți provoacă suferință.

În ușa nopții stă o umbra,
Cu frica-n sân tot așteptând,
Bătaia dorului cea sumbră,
Dormi liniștit, e doar un gând.

Spaima de necunoscut

Azi, ochii mei în spaimă se adapă,
Iar frica lor e-o sete neîncetată,
Căci îndoiala că va trece sapă,
Tot mai adânc, mușcând din niciodată.

Pe buza vieții prăvălită-n moarte,
Stau atârnate suflete-nderivă,
Pe care doar o șansă, poate,le desparte
De celelalte multe împotrivă.

Și-n ochii lor din trupuri muribunde,
Se scaldă spaima de necunoscut,
Cu ei închisi, sub peoapele plâpânde,
Se zbat dureri de care nimeni n-a știut.

Azi ochii mei de moarte se-ngrozesc 
Și însetați de viață, caută-un izvor,
Un licăr de speranță vreau să mai găsesc,
Că viața se va-ntoarce în trupurile lor !

Viața-ntreagă afară

Mai înflorește încă liliacul
Așa cum înflorea demult ?
Parfumul lui mai umple parcul
Ce îmi plăcea atât de mult.

Mai înflorește încă macul
În grâul ce-a-nverzit de-acum?
Dar salcia își mai sărută lacul
Iar umbra ei se mai răsfrânge-n drum ?

O să mai cadă rouă în zori de zi
Pe flori ce se deschid în albe dimineți ,
Ce par să dovedească că încă suntem vii
Că n-am predat ștafeta aceste aspre vieți.

Nu văd nimic din tot ce mă-njoară,
Și-n mine timpul s-a oprit în loc, 
Captivă înăuntru, cu viața-ntreagă afară,
Aștept să treacă toul, căci nu trăiesc deloc.

Vremea când veneai

Mi-e dor de vremea când veneai,
Purtând în ochi un strop de rai,
Nerăbdător să mi-l aduci,
Venirea ta, ce clipe dulci.

Mi-e dor de vremea când spuneai,
Că dragostea e tot ce ai,
Că fără ea nu poți trăi,
Că viața-nseamnă a iubi.

Mi-e dor de vremea când ardeai,
Și pentru dragoste veneai,
Purtând cu tine un dor nebun,
Lăsându-mă să mi-l adun.

Mi-e doar de vremea când credeai,
Că doar noi doi trăim în rai,
Ne bucuram de paradis ,
Dă-mi înapoi tot acel vis !